Mai multe mașini Tesla au izbucnit în flăcări după uraganul Ian. Nu doar modelele Tesla ar putea fi în pericol.
Mașinile Tesla inundate de uraganul Ian au izbucnit spontan în flăcări la mai bine de o săptămână după furtună, potrivit autorităților de pompieri din Florida intervievate de News Nation.
„Atunci când amesteci componente electrice și apă sărată este o rețetă pentru dezastru”, a declarat Stephen Gollan, de la departamentul de pompieri Fort Lauderdale. Departamentul de pompieri North Collier a declarat că a trebuit să taie patru mașini Tesla în ultima săptămână pentru a stinge incendiile.
Apa sărată corodează cablurile și componentele bateriei, ducând adesea la scurtcircuitări sau cablaje expuse. De aici, nu mai este mult ca acesta să devină un incendiu puternic. O singură scânteie mică poate provoca în cele din urmă o un incendiu care să se propage la întregul acumulator. Din cauza volatilității inerente a litiului, odată ce un incendiu pornește, este un proces foarte complicat pentru a-l stinge. Chiar și atunci când flăcările sunt complet stinse și bateria este stropită cu apă și spumă, focul se poate reaprinde. Unele departamente de pompieri pun în carantină vehiculele electrice timp de 24 de ore. De asemenea, altele le scufundă în apă dulce în acest timp pentru a opri reaprinderea.
Așa cum spuneam, nu doar vehiculele Tesla prezintă un risc din cauza contaminării cu apă sărată. Nicio baterie cu litiu nu este proiectată pentru a fi scufundată pe termen lung în apă sărată. Teoretic, este posibil ca alte vehicule electrice să aibă unele măsuri suplimentare de siguranță sau impermeabilizare. Accentul a fost pus pe Tesla probabil pentru că această companie a vândut mult mai multe vehicule electrice în Statele Unite ale Americii decât orice alt producător.
Aceste incidente au loc datorită contaminării cu apă sărată, iar riscul ca așa ceva să se întâmple în condiții normale rămâne mic.
Sursa: Road and Track